26 apr. 2010

SCRISOARE CATRE TARA MEA - NICOLAE TOCILESCU




Nu-mi iubesc ţara . Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile,
serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici
argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul,
discursul spun că se pricepe. Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers
diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să
ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu'
Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii,
mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu
securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri
europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd
susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti
independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu
explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii

erotice, puştile lui Michi Şpagă(azi la putere iar), termopanele lui Adrian Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circade poliţie, înmormîntări în direct,sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc " profesioniştii "televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori
ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.iar cei de azi la putere scapa. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De
dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara . Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

21 apr. 2010

PROTEST FATA DE TIGANIZAREA FORTATA A ROMANILOR. FELICITARI HACKERILOR



Hackerii din România, jos pălăria!

Scris de George Roncea in Curentul

Protest faţă de ţiganizarea forţată a românilor

O grupare de tineri romåni, specialişti în informatică, au oferit o lecţie usturătoare unor mari organe de (dez)informare europene, publicaţiile „Le Monde“ şi „Daily Telegraph“, cărora le-au fost sparte site-urile - fiind postate mesaje de protest faţă de operaţiunea de stigmatizare a romånilor prin suprapunerea imaginii ţiganilor - măgărie simplistă şi vulgară practicată des de media britanică şi franceză.
Cel mai recent exemplu al unei astfel de atitudini ce devine stereotip a fost o recentă emisiune de divertisment franţuzească în care moderatorii - şi publicul plătit de televiziune - luau în derådere formula de salut a romånilor, strångerea bărbătească cu dreapta. Gestul de salut romånesc era maimuţărit de cimpanzeii franţuji care suprapuneau salutului gestul de întindere a căuşului palmei, după vreo copeică sau un franc, de către cerşetorii ţigani din capitala Franţei.
Salutul are funcţie ritualică, face parte dintre gesturile cu încărcătură simbolică străveche, iar strângerea mâinii drepte de către bărbaţi are o istorie ce pleacă din timpurile cavalerismului, neavând nimic în comun cu gesticulaţia cerşetorilor.
Bărbaţii purtători de sabie îşi întindeau şi îşi strângeau cu putere mâna dreaptă, cea cu care se mânuia sabia, pentru a se securiza reciproc, confirmând astfel că întâlnirea urma să se desfăşoare în pace. Nu oricui i se întindea mâna, doar purtătorii de sabie, cavalerii, aveau privilegiul acestui salut. Evident, realizatorii emisiunii respective nu au în comun nimic cu cavalerismul, iar scopul divertismentului era umilirea românilor prin suprapunerea imaginii cerşetorilor gipsy.
„Le Monde“, una dintre cele mai importante publicaţii ale Franţei, a încasat o lecţie educativă din partea unor noi specii de cavaleri români, călăreţi ai net-ului, autointitulaţi Romanian National Security - spre marea gelozie a celor de la SRI, incapabili de performanţe similare (bine, nu că le-ar trece prin minte să spargă serverele FSB-ului de exemplu).
„Ne-a ajuns atâta batjocură. Ţiganii nu sunt români! Nu ei ne-au scris istoria! Când vorbiţi despre compatrioţii noştri, nu folosiţi expresiile «ţigani români». Noi v-am respectat Franţa, voi ne veţi respecta ROMÂNIA! R.N.S. Veghează pentru ca aceste lucruri să fie înfăptuite“, au scris hackerii români pe site-ul „Le Monde“.

„Ţiganii nu sunt români, cretinilor!“

Aceiaşi hackeri de bun-simţ de la Romanian National Security au spart cu câteva zile în urmă şi site-ul ziarului britanic „Daily Telegraph“ şi au blocat două dintre paginile cotidianului postând următorul protest: „Ne-am săturat să vedem cum nişte gunoaie ca voi încearcă să îşi bată joc de ţara noastră. Să ne creaţi o imagine cu totul alta faţă de cea reală şi numindu-ne romanian gypsies, difuzând emisiuni de tot căcatul gen «Top Gear». Dacă aţi avut tupeul să enervaţi o ţară întreagă, aflaţi că nu ne vom opri aici! România“. Postarea se încheie cu „Guess What, Gypsies aren¥t Romanians, morons - Ghiciţi ce, ţiganii nu sunt români, cretinilor!“.
Mesajul era însoţit şi de două clipuri - unul se referea la un episod din „Top Gear“ şi un altul conţinea melodia „The Lonely Shepherd“ a lui Gheorghe Zamfir, folosită de Quentin Tarantino pentru coloana sonoră a filmului „Kill Bill“.
În episodul incriminat al „Top Gear“, filmat anul trecut în România, prezentatorii britanici au recunoscut că Transfăgărăşanul este cel mai bun traseu rutier montan pe care au condus vreodată - „close to perfection“.
Când au ajuns însă în zone locuite de ţigani au trecut pe caterincă, Jeremy Clarkson a spus că „intră în ţara lui Borat“, punându-şi pe creştet o pălărie şi spunând că poartă pălăria „pentru ca ţiganii să creadă că sunt de-al lor. Mi s-a spus că pot fi violenţi dacă nu le place cum arăţi“. Observaţie de altfel corectă. Intenţia britanicilor era să sugereze că românii sunt ţigani periculoşi, iar ambasadorul României la Londra a cerut BBC-ului editarea episodului, solicitând eliminarea remarcii că România este „o ţară a ţiganilor“.
Ambasada a adus la cunoştinţa producătorilor datele statistice ce probează că etnicii ţigani reprezintă doar 2,5% dintre cetăţenii din România, dar episodul filmat în România a fost prezentat cum au vrut muşchii britanicilor.
Haiducia hackerilor români este doar un gest memorabil, care arată că nivelul de inteligenţă românesc este notabil şi de luat în seamă. Nu o dată hackerii români au dovedit remarcabile abilităţi tehnice băgând în sperieţi instituţii redutabile - au atacat Ministerul Finanţelor al SUA, Serviciile Financiare ale Armatei sau serverele Facilităţilor Naval-Aeriene, site-ul eBay etc. Nu degeaba românul Ştefan Odobleja a inventat conceptul ciberneticii şi nu întâmplător şcoala de matematică şi de informatică românească este faimoasă în plan mondial.
Răzbunarea hackerilor români pe presa europeană, vector de imagine deformatoare şi mincinoasă la adresa României, nu o dată, este însă superfluă.

Petre Roman a transformat românii în romi pe plan internaţional

Din păcate, primii care ar trebui arătaţi cu degetul şi sancţionaţi pentru operaţiunea de ţiganizare a imaginii românilor sunt foştii miniştri de externe Petre Roman şi Andrei Pleşu, cetăţeni români cu mutre (dacă nu şi sânge) de etnici orientali, să zicem.
Prin Memorandumul nr. D2/1094 29.02.2000 conceput de Petre Roman şi preluat apoi de Andrei Pleşu se cerea oficializarea termenului de rom pentru denumirea etniei ţiganilor. „Propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează.“
Oficializarea în cadrul instituţiilor de stat a denumirilor rom/rrom/romani s-a realizat cu titlu obligatoriu, deşi la nivel european avem doar simple recomandări în acest sens, venite din partea Consiliului Europei, şi nu a Uniunii Europene. În acelaşi timp, confuzia rom-român pe plan european a dus până la situaţii ridicole. Astfel, o delegaţie oficială a fost împiedicată să intre într-un stat UE, înainte de aderare, pentru că pe paşaport prescurtarea ţării noastre era ROM.
Agresiunea lexicală roma/român - romanes/româneşte a fost aplicată asupra ţării şi naţiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundaţia Soros în România. Beneficiind de numeroşi membri ai etniei ţigăneşti în guvernările României - Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Andrei Pleşu - după „Memorandumul“ lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu a mai stat în calea falsificatorilor de limbă şi istorie ai lui Soros.
În anii 1995, limba cu care Soros voia să înlocuiască ţigăneasca primise numele de „romalli“, formă care nici nu se putea declina şi care a fost înlocuită ulterior cu „romani“ şi varianta „rromani“.
O primă dispută a fost cea legată de cuvântul „romi“, românii fiind prostiţi apoi că aceasta va fi înlocuită cu „rromi“, o altă formulă care doar a sporit debandada lexicală.
Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu „romanes“, generând confuzie generalizată în ţările afectate de valul de imigraţie şi/sau infracţionalitate ţigănească. Astfel, suprapunându-se rom/roma/român cu limba romanes/româneşte, comunitatea Roma cu ţara, respectiv cu România, s-a ajuns la transformarea ţiganilor în români pe plan european.

Defăimarea României - operaţiune constantă şi permanentă

Românii sunt însă catalogaţi de multă vreme drept ţigani, în mod sistematic şi constant de către „prietenii“ de la Est, cei care l-au educat pe Ion Iliescu şi pe tăticu’ lui Roman şi Tismăneanu. Liderul rus Vladimir Jirinovski, el însuşi evreu la origine, declara în deceniul trecut că România este un stat artificial locuit de ţigani italieni.
Ţiganizarea României de către Rusia are o istorie îndelungată. Puşkin, trimisul special al Kremlinului la Chişinău, pentru rusificarea Basarabiei, a scris la vremea respectivă, despre noi, poemul „Ţiganii“, mediatizat de Rusia cu o putere uriaşă în toată lumea. Apoi, în anii 1960-70, URSS şi-a reluat politica de portretizare a românilor drept ţigani printr-o intensă propagandă, folosindu-se de exemplu de colaboratorul KGB, regizorul Emil Loteanu, şcolit şi la Bucureşti, şi la Moscova, care a realizat o serie întreagă de filme propagandistice - „Şatra“, „Lăutari“, „O şatră urcă spre cer“şi altele -, în care erau prezentaţi ţigani mitizaţi care cântau în... româneşte. Toate aceste producţii au fost intens difuzate şi premiate internaţional.
Unul dintre rolurile principale era jucat de Serghei Lunchevici, un mare violonist din Basarabia, interpret de muzica populară... românescă. Lunchevici avea şi formaţia de dans „Fluieraş„, finanţată imediat după 1944 şi foarte promovată, cu care mergea în turnee prin URSS şi întreaga lume. Miza se punea însă pe dansurile ţigăneşti ale... moldovenilor şi românilor. Când a venit comunistul Vladimir Voronin la putere, a preluat din zbor mesajul lui Jirinovski, repetând în toate apariţiile sale sintagma „românii sunt ţigani“. Vreme de un deceniu, comuniştii de la Chişinău s-au îndeletnicit cu propaganda antiromânească, folosindu-se inclusiv de ţigani, exact cum fac şi britanicii de la BBC acum sau cimpanzeii franţuji la emisiunile de divertisment.

Volcano in Iceland


The eruption of a volcano beneath Iceland's Eyjafjallajokull has resulted in dangerous amounts of volcanic ash in the sky, huge headaches for travelers, and, it should be stated, unexpected beauty. Flickr members have captured a slew of photos of the ash and the resulting chaos.


The eruption caused a 3.7 mile high plume of ash, which has wreaked havoc on flights across the Europe and around the world. The ash has the ability to knock out jet engines, an inconvenient fact that has grounded tens of thousands of passengers. Additionally, there is no telling when the ash will disperse. It could take days before the sky clears up.


In the meantime, though, there are photos to see. Many photographers have captured stunning images of the ash's effects on sunsets in Europe. As one commenter notes, the ash has resulted in a "fantastic spectacle."

20 apr. 2010

O INFORMATIE FOLOSITOARE DESPRE MAGIA MODERNA-RADIONICA


Tehnologia in ultimii ani inregistreaza o evolutie foarte rapida … .
Astfel netul devine un instrument de actiune oculta. Aceasta metoda de vrajitorie prin intermediul e-mailului este brutala si inoportuna , insa ea arata ca aceasta « magie/ vraja »se poate adapta evolutiei tehnologice.
Incepand de prin anul 2000 apar primele « vrajitorii » cibernetice , si prima « contra-vraja » cibernetica
Un e-mail inocent pe care multi l-au primit, are ca subiect o « novena »( un lant de rugaciuni prin intermediul internetului)
Lantul este format de regula din persoane inocente, care se vor supune cererii, valului crescand de « novene » si vor transmite mai departe mesajul , mai ales dupa citirea randurilor amenitoatoare, prezicatoare de drame, catastrofe, nefericire.. Acest mod de folosire a netului pentru raspandirea unor astfel de mesaje poate fi catalogata ca o tentativa de vraja colectiva.
Pe de o parte ele promit vesti bune, un succes neasteptat , sau un castig , pe de alta parte ameninta pe cel care intrerupe lantul ca nenorocirile se vor abate asupra lui si a intregii familii.
Novena primita prin posta , sub forma unei scrisori anonime, trebuie arsa cu un anumit ritual. Insa cum trebuie procedat in cazul unui mesaj electronic?
Din punct de vedere tehnic este imposibil; insa fiecare mesaj contine adresa de mail a primei persoane de la care a plecat. Se selectioneaza prin urmare prima adresa de pe lista, la care se expediaza novena , considerand ca fiind punctul de plecare . Se sterg cele doua mesaje : cel primit si cel expediat, inclusiv adresa destinatarului daca se inregistreaza automat in computer.
Astfel se inchide lantul unui asemenea mesaj si se opreste ceea ce poate fi numita vraja-cibernetica.

Cercetarile extrem de complexe facute in laboratoarele multor tari de mai bine de 30 de ani au pus in evidenta un fenomen numit « radionica » . sau « undele de forma».
De exemplu o persoana care este supusa testului cu poligraful reactioeaza cand o alta persoana ii inteapa fotografia cu un ac. Acelasi lucru a fost pus in evidenta in America cand un experimentator pronunta numele celui testat cu scopul de al influintea el nefiind prezent in sala in care a avut loc testul. Efectul experientelor se face simtit chiar daca persoana care ii va intepa fotpgrafia sau persoana care ii va pronunta numele se gaseste la distante de km fata de cel testat.
Ca urmare a zecilor de ani de experiente a aparut « radionica », care permite sa se actioneze la distanta asupra altor persoane prin procedee foarte simple. Se poate actioneaza asupra propriei persoane, asupra altor persoane , se poate influienta propriul destin sau al altora. Pentru a explica fenomenele care au loc in radionica au fost propuse explicatii stiintifice insa stiinta actuala inca nu le-a acceptat, negasind explicatii logice fenomenelor care au loc in radionica.
http://www.radionic.co.uk/

14 apr. 2010

CUTREMURELE: FENOMEN NATURAL SAU ARTIFICIAL


Nu ne mai ramane decat sa ne intrebam : Care este cauza cutremurelor din ultimii ani ? Naturala sau artificiala ?
Seismul din Haiti cu o magnitudine de 7,3 este plasat in randul celor catorva zeci de cutremure cu o magnitudine superioara de 7 pe scara Richter. Cea mai mare parte a acestor cutremure se produc pe partea dorsala oceanica , specifica miscarii tectonice cele mai importante : Japonia, Indonesia, Insulele Solomon, Tonga, Golful Californiei. Probabilitea ca un cutremur de o asemnea magnitudine sa aiba loc intr-un sector continental este foarte mica. Cutremurul care poate avea loc la distante mai mici de 20 km de zone puternic populate este si mai rara. Era dificil de prezis un asemenea cutremur desi acceasi zona a mai trecut prin catastrofe seismice in 1770 si 1842. Astfel in ultimii 6 ani au avut loc o serie de cutremure cu o rata anormala de mortalitate.
In concluzie cutremurul din Haiti a facut peste 250 000 de victime, seismul de la Sichuan cu 90 000 de morti, apoi Sumtara cu tsunami care a facut 140 000 de victime, si Bam in Iran cu 32 000 ; Ce a fost bizar in cutremurul din Haiti , replica seismelor care au urmat au avut o distributie atipica. Ele s-au facut simtite pe partea muntoasa de vest a faliei care luneca de la Vest catre Est prin regiunea Port -au –Prince fara sa aiba un efect notabil in partea de Est. Multi seismologi ca Eric Calais de la Universitatea Perdue, USA se intreada daca acest seism din 12 ianuarie nu este decat o mica alerta inaintea unei serii de cutremure serioase care sa puna in evidenta agitatia subterana din acea zona. Profunzimea foarte mica la care s-a produs cutremurul ridica deasemeni un semn de intrebare stiind ca in zona litosfera depaseste 100 km. Se explica astfel efectul devastator produs in orasul Port-au-Prince , asa cum a fost si in Iran in 2003 care s-a soldat cu distrugerea orasului Bam.
La RENASS ( http://wwwobs.univ-bpclermont.fr/SO/sismo/renass.php) cutremurul nu au mai inregistrat magitudinea cutremurului de 7,1 cum a fost facuta in primele zile si indica la ora actuala pe web , o magnitudine de 6,1. Este o valoarea care a fost modificata ! Intrebarea este ce de magnitunea a fost schimbata??
Cu 36 de ore inaintea cutremurului sistemul american Haarp in Alaska a inregistrat o valoare a inductiei magnetometrice din ionosfera foarte intensa , stopand cu cateva ore inaintea cutremurului din Haiti. Ea a reinceput imediat dupa seismul Californian din 10 ianuarie 2010, la 40 km de orasul Eureka.Legatura dintre inductia mgnetometrica si aceste doua cutremure nu poate fi o coincidenta. Dupa masuratorile existente din 2004 pana la ora actuala, se vede clar ca se poate anticipa aparitia unor mari activitati seismice la cateva ore dupa perturbatiile produse de Haarp. Coincidentele cele mai stranii, care au fost puse in evidenta, constau in faptul ca in imaginile furnizate de Haarp incepand pe data de 10 ianuarie, adica in seara seismului, apare o zona unde masuratorile sunt absente ; masuratorile de date magnetometrice pe 11 ianuarie nu mai sunt puse in evidenta.Aceste masuratori care lipsesc nu au fost puse in evidenta nici in cazul seismului de la Sichuan , in Calofornia sau in Pacific.
Cutremurele provocate au devenit o realitate in opinia unor servicii de informatii. Posedarea unei asemenea forte este evident folosita in scopuri militare, dar si de intimidare.. Pentru a asigura eficacitatea unei arme seismice sunt doua conditii care trebuie reunite:
-Un sistem declansator suficient de puternic si extrem de discret, asigurand trecerea catre zonele sensibile a unui prag de energie care sa le poata pune in miscare.
-si certitudinea ca toate reteaua mondiala civila nu este in masura sa impiedice proiectul.
Prima conditie trebuie reexamintata in lumina evolutiei nedetectabile. Se afirma pe drept cuvant ca antimateria este prezenta si folosita déjà. Ceea ce semnifica ca modul de producere, conservare , si posedare a antimateriei a fost gasit, este real si permite dezvoltatea unei energii capabile sa depaseasca rapid pragul tectonic. O asemenea arma infricosatoare se poat gasi in primele ei forme « civile » demonstrative in cadrul de seisme provocate, cu includerea unor asemenea detonatori in subsol in zonele seismice sensibile. Astfel ele pot fi folosite prin intermediul instalatiilor si laboratoarele subterane. O marturie in acest sens vine de la un elvetian care are o functie in mediile militare si politice, si care a descris o baza subterana profunda , localizata in vestul Austriei. In cateva zile este posibil dupa afirmatia lui, sa fie tintite cu foarte mare precizie si la zeci de km distanta de-a lungul unei axe situate sub scoarte terestra, zonele alese. Aceste tiruri cumultative si repetitive sunt nedetectabile insa capabile sa declanseze la distanta un seism puternic cu caracter natural. In legatura cu seismul de la Sichuan, elvetianul a avetizat inca din februarie de a urmari agitatia seismica din zona in discutie. Dupa mai multi ani de calm aceasta zona devine brusc activa in 3 mai 2008, cateva zile inainte de cutremurul chinezesc care ar fi putut declansa o catastrofa si mai mare datorita instalatiilor nucleare subterane aflate la cativa km. Similitunea seismului din China o regasim in Haiti : cateva zile inainte are loc un cutremur in California si apoi drama haitiana.. in zona geografica californiana apropiata de continent litosfera este foarte fina , si nu este foarte indepartata de Caraibe pentru ca undele adecvate si discrete sa treaca sub scoarta teresta si litosfera. Dupa cum arata istoria numeroase zone strategice militare ca Iranul si alte tari din Orientul mijlociu, si Asia centrala, prezinta riscuri de cutremure naturale importante. Urmarile unei catastrofe naturala sunt foarte mari si slabesc si mai mult din punct de vedere economic si politic tara respectiva. In cateva minute un seism poate produce pierderi echivalente bombardamentelor aeriene facute timp de cateva saptamani. Este o ocazie pentru alte tari de a intra in zona cu actiuni umanitare, economice si …militare . Satelitii, avioanele, radarele, dronele controleaza totul, dar mai putin lumea din adancurile marii si din subteran. Si pentru a distruge la distanta bazele subterane militare pentru a capta sistemul de comunicare si a depista submarine sunt necesare unde semnificative capabile sa traverseze oceanul si subsolul, cu transfer de energie. Acesta este motivul pentru care de mai multi ani undele seismice intereseaza militarii.
A doua conditie a folosirii armelor de producere a cutremurelor era : neglijenta in supravegherea seismica. Daca militarii marilor puteri investesc sume fabuloase pentru dezvoltarea acestor arme, cat si pentru mijloacele de supraveghere ele nu doresc ca lumea civila sa dispune de o asemenea putere de control. Sistemul de supraveghere civil prezinta lacune enorme. Nici un serviciu de informatii civil nu este public si nu poate fi urmarit in direct. In Franta rarii profesionisti care obtin autorizatii de a consulta datele seismologice in direct pe reteaua internationala trebuie sa treaca prin CEA (http://www.cea.fr/defense) si ei obtin aceste date cu un decalaj de cateva minute, care permite in multe cazuri eliminarea partiala « taieturi » a datelor. Stiind ca CEA poate imediat localiza si evalua un seism de 1,5 pe teritoriul francez si in restul lumii un cutremur cu o magnitudine superioara de 4, ea are si latitudinea de a ascunde date deranjante. In ce priveste cutremurul din Haiti orice seismolog serios va studia imediat datele seismice sin Caraibe care pot furniza informatii precise care pot pune capat speculatiilor : localizarea exacta a seismului si a replicilor ca o garantie a caracterului natural al undei de plecare, verificarea absentei activitatii ulterioare si mai ales publicarea detaliata a acestor date. In schimb pe site-ul Intitutului geofizic de la Paris se gasesc cateva generalitati care exploateaza datele din Caraibe. CEA la fel « nu poseda nici un fel de aparate sensibile » cutremurului din Antile . Punerea la dispozitia specialistilor si a publicului monitorizarea seismelor in timp real, nu necesita un efor tehnic deosebit si nu este costisitor. Trasajul direct al cutremurelor previne astfel retusarile ulterioare si o parte din eliminarea datelor.
Dupa Pierre Grsillaud.
Seismul din Haiti a fost unul demonstrativ? Un astfel de seism in Iran va avea alte consecinte politice ! Care va fi viitoarea « tinta » ?? Bazele subterane iraniene ? Cutremurul din China de la Qinghai poate fi un semnal ca unul similar se poate produce oricand in regiunea irachiana. Altfel presedintele Ahmadinejad arata ca aglomeratia capitalei numara mai bine de 14 milioane de locuitori, propune ca cel putin 5 milioane sa paraseasca capitala. Amplasata pe mai multe falii seismice, specialistii afirma ca in cazul unui cutremur cu magnitudine mare numarul mortilor va fi de ordinul sutelor de mii.

8 apr. 2010

STAR 2




Presedintele U.S. Barack Obama si omologul sau rus, Dmitry Medvedev au semnat, la Praga noul tratat de reducere a arsenalurilor lor nucleare, START-2.

In cadrul noului acord,( de fapt sunt la a 4-a tentativa) presedintii celor doua tari se angajeaza sa reduca arsenalele nucleare de la 2200 existente azi la 1550 adica sa reduca o treime din capacitatea existenta. Ambele tari au la dispozitie sapte ani dupa ratificarea acordului.
« Ziua de astazi este marcheaza o etapa importanta pentru securitatea si neproliferarea nucleara, precum şi pentru relatiile ruso-americane », a spus Obama, dupa semnarea tratatului START-2.
« Rezultatele pe care le-am obtinut sunt bune »,a declarat la randul sau, presedintele Medvedev, adaugand, totusi, ca tratatul ar fi viabil numai daca scutul anti-racheta american nu este extins. Presedintele rus a exprimat increderea in posibilitatea de a ajunge la un compromis in aceasta problema.
Seful Casei Albe l-a asigurat ca proiectul scutului anti-racheta american nu a avut drept scop modificarea « echilibrului strategic » dintre cele două ţări, ci doar a preveni atacurile care ar veni din alte tari.
Tratatul START 2 va trebui ratificat de Parlamentul rus si de Senatul american.
In acelasi timp Moscova si Washingtonul reafirma ca vor fi determinate sa aplice noi sanctiuni suplimentare impotriva Iranului, in cazul in care Republica Islamica refuza sa puna capat programului sau de imbogatire a uraniului.

Cei doi lideri si-au reafirmat pozitia comuna cu privire la programul nuclear al Iranului la semnarea noului tratat,de la Praga,de reducere a arsenalurilor lor nucleare.

Presedintele Medvedev a considerat ca a este regretabil faptul ca Iranul nu a raspuns la multe propuneri oferite de comunitatea internatională. El a estimat ca Consiliului de Securitate al ONU ar putea prelua aceasta problema.

Presedintele Barack Obama a declarat ca Statele Unite nu vor tolera nici o actiune a Iranului , care ar putea conduce la o cursa a inarmarilor in Orientul Mijlociu care sa submineze credibilitatea comunitatii internationale.
Dar haideti sa vedem din punct de vedere strategic cum stau lucrurile.
Cu siguranta ca viitorul Iranului este incert si in pericol, pentru ca teritoriul acestei tari reprezinta un interes geostrategic de importanta majora.
Orientul mijlociu este acum focarul unor lupte interminabile declansate de fostele administratii si este foarte posibil ca harta regiunii sa sufere si alte modificari.
De cateva luni media si-a indreptat atentia catre Iran si nu inceteaza sa-l critice. Ca urmare avertizarea pe care USA si Rusia pe care au lansat-o la 15 noiembrie 2009,si la care « din pacate Iranul nu a fost in masura sa raspunda afirmativ ceea ce ar fi constituit un raspuns creativ si constructiv » subliniaza presedintele american in compania presedintelui Medvedev la Forumul de cooperare APEC de la Singapore.
Mitul islamist gata sa distruga Occidentul cu toate valorile sale este primul care este adus in discutii.
Un Iran pe punctul de a poseda o bomba nucleara gata sa distruga Israelul, reprezinta la fel un punct important .
Totusi teoria nu sta in picioare la o analiza, caci atancand Israelul cu arma nucleaza, implica in mod obligatoriu un raspuns si deci o distrugere totala.
De altfel prof. Ygal Ronen si echipa sa de la Universitatea Ben Gourion au pus la punct un procedeu care determina ca plutoniul sa devina activ numai pentru utilitati civile si nu militare si acesta adaugand 0,1 % americium 241. Astfel , tehnic , este posibil sa fie impiedicata punerea la punct a armei nucleare de catre Iran. Ramane intrebarea: -de ce expertii agentiei AIEA ( international atomic energy agency) in timpul vizitei in Iran nu au prevazut aceasta posibilitate ??
Este vorba pana la urma de o « punere in scena » de tip diplomatic cu scopul de a ascunde si a justifica atacul asupra Iranului ??
De fapt media ia parte la o campanie care ascunde o alta realitate : este vital pentru americani si aliatii lor de a mentine controlul in regiune. Si asta pentru ca Iranul este o zona strategica de interes major : petrolul.
Iranul detine 10% din rezerva mondiala de petrol (locul 3 in lume) dar si 15% din rezerva mondiala de gaz ( al 2-lea loc in lume), rezerve enorme care sunt situate in vestul tarii.
Cu un consum zilnic de 85 milioane de barili de petrol planeta se apropie cu pasi repezi de epuizarea resurselor actuale ( Peak Oil ). Lumea va asista la o perioada de declin ceea ce Daniel Ganser a demonstrat la conferinta ReOpen 911 din martiev 2008 si care este disponibila pe internet :
http://gillesbonafi.skyrock.com
Cu alte cuvinte aurul negru nu va mai fi disponibil pentru toata lumea. Petrolul este un material esential pentru sistemul economic care aduce unora multi banii. Pana la ora actuala nu a fost gasita o alta sursa care sa-l inlocuiasca. Aspectul este de importanta capitala pentru America de Nord care este cel mai mare consumator in lume urmata de Canada. Interesul lor comun nu a fost strain de semnarea tratatului de la 1 ianuarie 1994 ( ALENA) care prevede o zona de liber-schimb intre trei tari Nord- Americane : Mexic, Canada si USA. Acordul in sine este o etapa catre crearea unui continent nord-american unificat ( North American Union ).Cei mai mari consumatori de petrol se regasesc intr-o “unitate” comuna prevazuta in 2010 care le permite sa dispuna de petrolul bituminos din Canada si de avantaje la scara mondiala.
Pentru a intelege mai bine interesul particular pe care il are USA in ceea ce priveste Iranul trebuie inceput prin a cauta bazele americane din zona. Astfel Iranul este incercuit, gasindu-se in inima aprovizionarii cu petrol a lumii. Exista deasemeni un proiect de gazoduc numit TAP ( Turkmenistan-Afganistan- Pakistan) care meaga Turkmenia de Pakistan trecand prin Afganistan cu scopul de a tranzita petrol si gaz de la marea Caspica catre oceanul Indian. O alte conducta de gaz Iran-Pakistan-India trecand prin Gwadar este in studiu.
Ori acest proiect trece prin Pakistan care este o zona instabila si care va exploda in curand. Se poate intelege mai bine care este rostul prezentei americanilor in Afganistan. Petrolul din Iran si de la marea Caspica este esential pentru dezvoltarea Indiei, Chinei, de unde interesul Americii de a controla regiunea.
Controland petrolul din Iran si de la marea Caspica se controleaza aprovizionarea energetica a Chinei , Indiei care devin concurentii majori ai Americii de Nord.
Alt aspect geopolitic , interese finaciare enorme sunt in joc. Iranul livreaza 20 de milioane de tone petrol brut Chinei,( dupa vice-directorul Institutului de cercetari asupra Extremului Orient,al Academiei de stiinte din Rusia , Andrei Ostrovski).
http://fr.rian.ru/world/20091020/123586487.html
Cum Iranul nu poseda capacitate se rafinare suficienta, China, furnizeaza benzina Iranului ( care importa 40% din benzina sa) intre 30 000-40 00 de barili de petrol rafinat zilnic( dupa Financial Times la 23 sept. 2009. China este al 2-lea importator de petrol iranian dupa Japonia. Iranul isi primeste o mare parte din petrolul sau rafinat si din India de la Reliance Industries Limited. Aceasta piata colosala care se cifreaza in miliarde de dolari este extrem de dorita de multinationalele americane. De exemplu China, a semnat un acord de 8 miliarde de dolari cu Iranul pentru dezvoltarea capacitatilor de rafinaj pentru petrol si gaz.
Insa cu atat mai mult in afara de obiectivul geostrategic se ascunde planul secret al noii ordini mondiale. Pentru a crea un Stat mondial trebuie intai distruse natiunile si regiunile continentale. Herbert Mc Luhan filozof, sociolog, specialist in media si consilier la Vatican scrie in 1966 o carte fundamentala « War and Peace in the global Village » publicata in 1967 si care a insemnat actul de nastere al conceptului “glocal”. O lume bulversata de noile tehnologii .
Glocal este un amestec de local si global care va fi arhitectura fundamentala a noii ordini ,cu o latura continentela ( care in prima faza vor dipare ) si pe alta parte regiunile, ‘’marii poli urbani’’. Acesti mari poli urbani vor avea statutul de regiuni si vor deveni autonome. Interesul no 1 : regiunile nu vor avea aparare militara deci vor fi usor de controlat.

Raportul Balladur asupra regiunilor (cerut de guvern si primit la 5 martie 2009), este direct inspirat din aceasta strategie si se arata ca Orientul mijlociu va fi « regionalizat ». Se poate de altfel remarca studiind harta prospectiva lui Armed Forces Jurnal din iunie 2008. In editia din 2006 a acestei reviste militare este publicat un articol semnat de locotenentul-colonel in rezerva Ralph Peters al carui titul este evocato “ How a better Middle East would look”
Dupa Ralph Peter, un vechi specialist in informatii si membru al” Project for the New American Century” , noile frontiere trebuie sa fie remodelate in functie de “criterii etnice si confesionale”.
Se constata ca Irakul este divizat in 3 regiuni distincte: Kurdistanul liber, Irakul sunit, si Irakul shiit.Cel mai interesant este ca Irakul shiit care ocupa chiar zona de vest a Iranului actual. Ori amplasarile rezervelor de petrol Iraniene se regasesc comasate in aceasta zona. Harta Irakului shiit se suprapune perfect peste harta Iranului unde sunt amplasate rezervele de petrol si gaz iraniene.Astfel amputand Iranului bogatia sa naturala este redusa la zero puterea si vointa sa.
Deasemeni a fost creat un nou stat : Balochistanul liber (http://en.wikipedia.org/wiki/Balochistan) si din intamplare, numeroase atentate au inceput sa aiba loc in provincia iraniana ( Sistan-Balochistan mai exact http://en.wikipedia.org/wiki/Sistan_and_Baluchestan_Province ) . Regiunea Sistan-Balochistan este cea mai vasta provincie a Iranului (ocupa 11% din suprafata tarii) si este si poarta de acces la Oceanul Indian prin portul Gwadar situat in Pakistan . Gwadar poseda un aeroport international , un port cu ape profunde si un terminal pentru petroliere.
Acest oras ar putea deveni cel mai important din acest nou stat si poate deveni terminalul petrolier al proiectului TAP care va trebui rebotezat TAB ( Turkmenistan- Afganistan-Balochistan ).
Balochistanii sunt musulmani suniti cu sentimente anti-persane si anti-shiite exacerbate, care reprezinta o treime din populatia Sistan-Balochistan . Doctrina Sun Tzu ( arta razboiului : divide si invinge ) se aplica « ad literam »iar impartirea se face pe doua axe : axa religioasa si axa etnica. Agentia Stratfor specializata in studii strategice a studiat foarte bine problema ca de altfel si societatea Hicks and Associates, carora armata americana le-a cerut sa efectuze cercetari asupra problemelor etnice ale regiunii cu telul de a organiza independenta Balochistanului.
Vointa noii ordini mondiale de a crea un Stat mondial ascunde dorinta sa de a pune capat islamului si de a crea o religie unica,( care ar trebui sa cuprinda toate curentele religioase) si aceasta va trece prin divizarea musulmanilor suniti si shiti. Este prevazut in planul noii ordini mondiale crearea Statului ismalic sacru ( Islamic Sacred State ) care va include Mecca si Medina pentru a controla mai bine Islamul, religie care nu are o ierarhie identificata. Armata USA care este mana dreapta a noii ordini mondiale, va aduce in curand Iranul , care este o tara magnifica cu o cultura si istorie exceptionala la acelasi nivel al Irakului de azi. Toate centerele de cercetare iraniene sunt amplasate in profunzimea pamantului si numai bombele nucleare miniaturizate sunt capabile sa le distruga. Consecintele vor fi de neimaginat : atat umane, ecologice si geopolitice.

Dupa Gilles Bonafi
http://gillesbonafi.sckyrock.com

AUTOSCOPIA -un fenomen vindecare spontana??




Iata cea mai scurta definitie pentru a descrie un fenomen pe care parapsyhologia il numeste : autoscopie.

Este vorba de o forma particulara de supraperceptie pe care o are o persoana, si care vede o parte din ea insasi, in fata ei, ca si cand ar fi vorbade o persoana straina sau ca si cum s-ar vede intr-o oglinda.
Este vorba de autoscopie externa.Cand aceasta viziune este interiorizata, viziune in interiorul sau, autoscopia va fi numita autoscopie interna.
Autoscopia este termenul tehnic folosit de psyhlogi pentru a desemna halucinatiile care consista a se vedea singur. Fenomenul a fost putin studiat. Se stie in acelasi timp ca nu este vorba de halucinatii de ordin strict vizual. Multe persoane pretind ca au putut simti si asculta “dublul lor” ceea ce dupa Graham Reed psyholog la York University din Toronto- Canada, sugereaza ca experientele pot fi asimilate cu manifestarile « amintirilor deplasate »care sunt fenomene similare cu «déjà vu».
Teoria lui Reed sustine ca autoscopia este o consecinta halucinatorie, rezultanta unor tulburari cerebrale sau epilepsiei. Pe de alta parte fenomenul este observat la pacientii care delireaza , care prezinta dezordini cerebrale si care este inregistrat ca un efect secundar la epileptici.
Este interesant de remarcat ca autoscopia figureaza in operele diversilor autori, victime ale unor tulburari psihologice grave, ca Edgar Allan Poe ( persoanjul William Wilson), Guy de Maupassant care suferea de autoscopie, Kafka, sau Oscar Wilde.
Una dintre doua tipuri de autoscopii interna sau externa, daca sunt observate sunt numite autoscopii diferentiate. Termenul de origine, endoscopia a fost abandonat pentru a nu crea confuzie cu examenul de explorare interna practicat in medicina. Autoscopia este clasata in categoria fenomenelor paranormale psy, E.S.P.( Extra Sensory Perception) , a fost descoperita la sfarsitul secolului 19 la pacienti aflati sub hipnoza la Spitalul Salpetrière, sectia profesorului Charcot.
S-a remarcat ca anumiti pacienti aveau cunostinte destul de mari despre anatomia lor in timp ce cultura lor anatomo-fiziologica era compet inexistenta, mai ales ca acestia nu deschisesera nicioadata in viata lor un tratat de medicina. Printre ei erau pacienti care aveau aceasta capacitate particulara,si care la limita erau considerati inculti si/ sau analfabeti. Astfel unul dntre ei isi descrie cortexul , celulele gri, sinapsele, dendritele, etc. Aceste persoane descriau ce vedeau fara sa le poata numi din cauza lipsei de cultura medicala insa ele au putut face un desen foarte apropiat de schema pe care o percepeau ; asemanarea cu realitatea anatomica era atat de mare, si precizia lor atat de exacta incat orice student de la medicina ar fi fost gelos.
Acest gen de pacient poate lua parte eficient la vindecarea sa. Tot sub hipnoza Dr. Sollier raporteza mai multe experiente de autoscopie interna in care de exemplu o pacienta localizeaza cu precizie unde se gaseste un fragment de os pe care l-a inghitit din greseala in timpul cinei si care ramasese in apendice. Indrumata si ghidata de Dr.Sollier, pacienta sub hipnoza poate sa elimine osul controland in acelasi timp miscarile peristaltice intestinale necesare la mobilizarea fragmentului de os ,care a fost eliminat pe cai naturale.
Comparatia intre anatomia stiintifica si descrierea acestor subiecti paranormali permite sa se constate ca exista « deformatii » in ceea ce priveste descrierea anatomica subiectiva in raport cu realitatea. Astfel in cazul lor plamanii pot fi mult mai voluminosi decat in realitate, inima poate fi plasata mai jos , acolo unde bataile se fac mai bine simtite, ficatul este perceput la o talie mai mica decat in realitate.
Psyhanalistii, psyhologi, neuropsyhiatri, au cazut de acord ca noi toti avem o schema corporala arhetipala si aceasta schema este ulterior modulata pe urma in functie de diversi factori : educativi, sociali etc. Fiecare dintre noi avem « viziunea » propriei noastre scheme corporale, ceea ce ne diferentiaza de de subiectii dotati cu capacitatea de autoscopie si ca nu putem de exemplu , sa exploram cu precizie un organ bolnav proiectand viziunea exterioara si modificand in anumite cazuri fiziopatologia pentru al insanatosi.
Anumiti terapeuti care practica hipnoza , favorizeaza acest fenomen pacientilor lor invatandu-i sa vizualizeze organul bolnav , explicandu-le sumar despre fiziologia organului sanatos si despre patologia sa pentru a accelera astfel procesul de vindecare.
Fenomen tulburator care oscileaza intre normal si paranormal, autoscopia este fara indoiala un mod de a percepe propriul corp intern care daca este foarte bine stapanit,poate fara indoiala sa elimine multe afectiuni intalnite in timpul vietii. Trebuie totusi sa existe un minim de cultura medicala « ortodoxa » creandu-se astfel o sinergie care nu poate fi neglijata , ca sa se efectueze o autoscopie eficienta. Se pare ca multe vindecari miraculoase si inexplicabile isi au originea in fenomen de autoscopie.

7 apr. 2010

Dl Rudan, despre muntii Buzaului


Muntii Buzaului sunt cunoscuti in mediile oculte, si in cele foarte „terestre“, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifesta fenomene ciudate: disparitii de persoane, aparitii de Obiecte Zburatoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectari ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc.
Nu este de mirare ca in Muntii Buzaului stabilise generalul Ilie Ceausescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta“ si antrena soldati pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o infiinteze.
In aceasta incursiune in necunoscut, suntem insotiti de o echipa de extrasenzoriali, condusa de cercetatorul Vasile Rudan, care, in anii ’80, a efectuat o serie de teste in regiune, la cererea gen. Ilie Ceausescu. Cu ajutorul acestor ghizi psihici am descoperit o lume de dincolo de noi, pe care localnicii o numesc „Tara Luanei“, o lume a misterelor, a mesajelor ocultate si a manifestarilor paranormale.


GEOGRAFIA SACRA

Muntii Buzaului au fost inclusi, din cele mai vechi timpuri, in geografia sacra a lumii. Este vorba de o geografie ale carei coordonate ezoterice au fost stabilite in vremurile de dinainte de Marele Potop, cand pe Pamant domneau zeii, dupa cum ne transmit toate mitologiile lumii, incepand cu cea sumeriana, considerata cea mai veche. Coordonatele respective includeau zone unde se manifestau anomalii magnetice, zone cu potential energetic care se manifesta in plan fizic si spiritual, numite de catre expertii in parapsihologie „perimetre energo-informationale“.

In astfel de perimetre se petrec fenomene ciudate, corpul se dematerializeaza, calatorind in spatii atemporale sau primeste informatii telepatice de la entitati necunoscute, iar subsolurile sunt intotdeauna bogate in zacaminte de mare interes. Oamenii cu perceptii extrasenzoriale se simt foarte „apasati“ de incarcatura energo-informationala existenta in asemenea zone geografice sacre, de care Romania este plina. Este suficient sa citesti „Dacia preistorica“ a lui Nicolae Densusianu ca sa ai dimensiunile geografiei sacre ale tarii noastre.


CERUL STRANIU

Zona la care ne referim in acest material este o regiune „sihastrita“, ce cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fisici, catunul Nucu, pana dincolo de Lacul Gotes, zona intinsa peste culmi stravechi, unde poti vedea straturile geologice ridicate aproape pe verticala, in urma unor contorsiuni ale scoartei petrecute in vremuri imemoriabile. Satele si catunele cu putini locuitori urmeaza o linie serpuita peste culmi salbatice, unde ursii sunt la ei acasa (iar ursii de pe aici sunt renumiti pentru ferocitatea lor). Peste aceasta zona se intinde un „cer straniu“, care uneori capata o intensitate ce nu poate fi descrisa prin cuvinte, pe care oamenii de stiinta o masoara in grade Kelvin, avand valoarea de peste 23.000. Pentru comparatie, azurul cerului deasupra marilor orase abia depaseste 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul sa observam cu ochii nostri acest fenomen.

Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca in zilele frumoase, capata nuante atat de profunde, incat parca devine un vortex. Cu cat te uiti mai mult, cu atat simti ca te absoarbe infinitul. Este ca o vraja care iti cuprinde toata fiinta si-ti paralizeaza simturile, nu mai auzi nimic in jur, iar pupilele se dilata. Suntem scosi din aceasta stare de companionii nostri care ne spun zambind: „Ati simtit cum se deschid portile energetice ale Universului, cand toata fiinta devine spirit“. Cel mai straniu ni s-a parut noua faptul ca eram foarte aproape sa ratam momentul, daca nu ni s-ar fi atras atentia fiind preocupati sa ne uitam pe unde calcam, prin bolovanisurile cararii.


SECRETELE DIN ADANCURI

Ne dam seama cat de usor este sa ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobisnuiti sa privim cerul. Cercetatorul Vasile Rudan ne spune ca testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci cand cerul capata acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, perceptia fiind acuta. In anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii carora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Acestia nu constientizau puterile lor deosebite, participand la teste ca si cand ar fi fost jocuri normale. Erau impartiti pe grupe, asezati pe anumite culmi si li se spunea sa transmita prin puterea gandului, de la o grupa la alta, diferite informatii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acuratete cand cerul ajungea la intensitatea maxima.

In plus, ei au indicat cu precizie, tot prin perceptie extrasenzoriala, locuri unde se afla vestigii antice, fapt ce i-a uimit pe arheologii care fusesera chemati pentru experiment. De unde stiau? Percepeau informatii ca si cand pamantul le dezvaluia tainele sale. Aici ar trebui amintita alta coincidenta stranie cu denumirile oculte ale civilizatiei sumeriene. „Buzuru“ (Bozioru ), avand ca simbol un triunghi cu baza pe verticala, se referea la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adancuri“, asociat de unii sumerologi cu un zeu al minelor. Era ca si cand acest enigmatic zeu intrase in „rezonanta“ cu micii cercetatori.


CELALALT TARAM

Cu siguranta, cele mai ciudate fenomene din zona sunt disparitiile de persoane. Aceste disparitii se manifesta in doua moduri. Unele persoane au disparut si nu au mai reaparut - eveniment relatat de Monitorul de Iasi, iar altele au disparut dintr-un loc si au aparut in altul, dupa o perioada de timp, fara sa-si aduca aminte ce s-a intamplat, dupa cum reiese din povestirile satenilor, stranse de profesorul de romana din comuna Bozioru, Ilie Mandricel.

Despre „celalalt taram“, care, in unele conditii, „absoarbe“ pe nenorocosii care se afla in preajma, exista destule relatari cat sa merite o cercetare stiintifica a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (si ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de stiinta, rezultatele acestora fiind publicate in „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, pana nu demult un nonsens.

Acest transfer presupune vointa „cuiva“ sau anumite conditii electromagnetice, obiecte sau persoane disparand dintr-un loc si aparand in altul sau pur si simplu, disparand in „neant“. Obiectul sau persoana transportata se numeste „aport“, putand fi incadrata in anumite coordonate fizice, spatiu, timp, greutate etc.


TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY

Anul 1871. Intr-un imobil din Conduit Street, Londra, se stransese un grup de oameni de stiinta, pentru a participa la demonstratiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevarata piatra de incercare sa se admita ca un obiect se poate dematerializa dintr-un loc si materializa in alt loc. Demonstratiile erau facute cu obiecte, care apareau sub ochii oamenilor de stiinta, dar ei se declarau nemultumiti, invocand tot felul de „inselatorii“. Insa Madame Guppy era sa-i dea gata, cand a fost dematerializata din casa ei din nordul Londrei si materializata in sala de sedinta.

Madame Guppy, o femeie corpolenta, i-a privit nauca si jenata (era in capot) cateva secunde, apoi a fost „dusa“ inapoi. O vizita rapida, discreta in privinta scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul ca era imbracata in acelasi capot. Nu era constienta de „calatoria“ ei, crezand ca avusese o „viziune“ provocata de o indigestie. Straniu era faptul ca nici unul dintre mediumurile prezente in sala de testari nu-si aducea aminte sa fi vrut sa faca aceasta demonstratie, dar erau exasperati ca „aportarile“ de obiecte nu erau luate in considerare de oamenii de stiinta. „Experimentul Guppy“ a fost trecut la „iluzionism“.


BRAILENI PIERITI IN NEANT

Tinem sa precizam ca vortexul din Bozioru nu are nici o legatura cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceausescu, nimic in comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul Montauk“, „ocultii“ generalului doar profitand de particularitatile zonei pentru a-si imbunatati performantele metapsihice. In aceasta zona par ca se deschid porti temporale in mod natural, in care oamenii sunt absorbiti si uneori este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, in Monitorul de Iasi.

El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, intr-un loc numit „La Tiharie“, unul dintre ei s-a gandit sa faca o urcare pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tanarul a urcat pana in varf, de unde a strigat la prietenul sau: „Uite ce am gasit!“.S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva cumplit.

L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura“. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.


ENIGMATICA CIVILIZATIE

Chestionat in privinta disparitiei celor doi braileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a tinut sa sublinieze ca zona este intr-adevar foarte deosebita si fara astfel de disparatii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic.

A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive si despre o regiune unde solul este negru, ca si cand, odata, acolo, a ars „ceva“, probabil o constructie imensa. Am vazut si noi stratul gros de sol ars si o bucata dintr-un zid ciclopic, care probabil inconjura intreaga asezare. In regiunea amintita de A. Mironov, in anii ’80, grupurile de copii telepati, condusi de cercetatorul Vasile Rudan, au indicat, prin perceptie extrasenzoriala, locurile unde exista vestigii. In acele locuri au fost descoperite urme ale acelei asezari necunoscute, dar „experienta“ arheologilor nu a mers mai departe de demonstratiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de inteles. Ce civilizatie stranie a inflorit oare pe acest „vortex“ natural si cum a disparut ea?!


EXPERIMENTUL PHILADELPHIA

In timp, teleportarile, cu toate fenomenele fizice care le implica, au fost admise sub denumirea de „manifestari complexe“. In urma testarilor renumitului guru Sai Baba, din Andhra Pradesh, India, care teleporta obiecte fara sa se concentreze profund, s-au observat chiar niste detalii de „decor“ care insotesc teleportarea, anume ca materializarea da impresia de „aruncare“ a obiectului respectiv, de parca ar fi azvarlit de undeva. In unele cazuri se aude un zgomot, ca o plesnitura, care insoteste teleportarea, iar obiectul este cald, ceea ce demonstreaza efortul energetic in timpul materializarii. In ceea ce priveste teleportarile de persoane, in afara de „madame Guppy“, nu s-au mediatizat alte experimente.

Evident, daca nu tinem seama de „Experimentul Philadelphia“, un proiect ultrasecret al Marinei Americane in privinta „invizibilitatii“, efectuat in 1943, in urma caruia nava USS Eldridge a disparut, fiind deschisa o „poarta“ in timp, de 40 de ani. Cand a aparut, personalul navei era iremediabil „marcat“.


PORTILE TIMPULUI

Dr. John Von Neumann, un savant in domeniul fizicii si informaticii, si-a dat seama ce nu a mers bine in „Experimentul Philadelphia“: campurile electro-magnetice care produsesera invizibilitatea navei afectasera structura biologica a organismului uman, astfel ca membrii echipajului au fost scosi din punctul lor de referinta temporala, afectandu-le orientarea in timp si spatiu. „Aducerea“ lor inapoi a fost posibila doar cand marinarii au constientizat carui timp apartin, dar multi dintre ei nu au supravietuit „prezentului“ si au disparut pana la urma definitiv.

Ulterior, s-a desfasurat Proiectul Montauk, dupa numele bazei din Long Island unde dr. Neumann, bazandu-se pe rezultatele „Experimentului Philadelphia“, a inventat „scaunul psihotropic“, cu ajutorul caruia un medium reusea sa deschida „porti temporale“, calatorind prin tuneluri spiralate care-i absorbea dintr-un loc si-i azvarlea intr-altul. Din nefericire, aceste experimente n-au fost niciodata recunoscute oficial, de aceea par numai scenarii de filme gen „Star Gate“
Sursa:www.ziarulcn.com

Bucegi, zona vietii vesnice !


- In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc * Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.
In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform “Mitologiei Romane”, cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu “plaiul”, iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti “exarhi ai plaiurilor”. Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.
Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de “Gura de Rai” exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.
Locul in care organismul nu oboseste
Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei “Guri de Rai”, un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare “Terra” a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.
Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala.
“Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc”, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.
Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. “Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun”, declara Dumitru Stanica.
O anomalie geomagnetica atipica
A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu “ciudatenii”. Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.
S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat.
“Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta”, ne-a spus Vasile Rudan.
De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann
Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul “Terra” cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone “rele” este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.
In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are “coltii dragonului”. Daca acesti “colti” subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.
Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria “Retelelor Hartmann”.
Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.
Armata este interesata de subiect
“Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, “Gura de Rai” in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar”, declara Vasile Rudan.
“Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat.
Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta”, spune Rudan.
Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu. Cercetatorii de la Institutul “Terra” spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.
Proiectul Constiintei Globale
In ideea existentei unor legaturi de natura spirituala foarte putin cunoscuta intre om si Pamant se inscrie si proiectul Constiintei Globale. Proiectul Constiintei Globale a luat fiinta in anul 1998, fiind instalate, cu o dispersie mondiala, echipamente electronice interconectate in retea, cu centrul la Princeton, SUA.
Reteaua de generatoare aleatorii arata aparitia unor anomalii in functionare in timpul unor evenimente ce afecteaza milioane de persoane. In general, aceasta constiinta globala a omenirii comunica cu Terra. Planeta anunta din timp orice catastrofa care urmeaza sa se produca. Acest comportament nu poate fi atribuit fizicii clasice. Pana in prezent, au fost amplasate 65 de generatoare numerice aleatoare in intreaga lume.
Anticiparea evenimentelor
Cercetatorii au observat ca in timpul unor evenimente la nivel global, diagramele sunt deviate de la pozitia normala, iar schimbarile apar uneori chiar inainte de producerea evenimentelor. In cazul cutremurului si valurilor uriase din Asia, in 2005, deviatiile au fost anticipate cu peste 20 de ore inaintea producerii tragicului eveniment.
“Initiatorii proiectului spun ca este prematur sa se discute despre o aplicatie practica a acestui fenomen. Chiar daca se stie ca ceva grav se va intampla, nu se stie ce anume se va intampla, unde si cand. Probabil ca dupa ce vor fi instalate mai multe sisteme, in jur de 100, se va putea identifica si zona expusa. Vom analiza toate inregistrarile, pentru a vedea cum s-a propagat unda emotionala”, a spus Adrian Patrut, cel care supravegheaza singura unitate de acest fel din Romania.
Potrivit cercetatorului clujean, acest fenomen este recunoscut de peste 40 de ani, dar acum s-a incercat verificarea acestei teorii la o scara mai mare, cu mai multe persoane. Ideea a fost verificata pe teritoriul SUA, iar din 1998, prin proiectul psihologului Roger Nelson, s-a trecut la montarea de echipamente pe toate continentele. In prezent, proiectul este coordonat la Centrul PCG, desprins din Universitatea din Princeton.
“Este clar ca lumea fizicii si cea a spiritului uman sunt legate, aceste experimente o dovedesc, dar inca nu putem sti cum se intampla aceasta”, a mai spus Adrain Patrut.
Zonele geopatogene genereaza cancer
In Romania, aceste lucruri se studiaza inca de la sfarsitul anilor ‘80, adica de peste 20 de ani. Experientele romanesti au condus catre ideea ca zonele geopatogene sunt reale, focarele geopatogene emit radiatii de alta natura decat cele cunoscute, daunatoare organismelor vii, dar ca aceste focare nu sunt constituite in nodurile retelelor Hartmann, adica nu au o dispunere geometrica, regulata in structura scoartei. In urma experientelor din Romania, s-a tras concluzia ca un om care locuieste intr-o asemenea zona timp de zece luni este predispus, in faza incipienta, la insomnie, apoi apare starea de greata, cefaleea, disfunctii ale muschilor inimii, puls aritmic, fibrilatie, contractii musculare dese si intense. In ultima faza apare cancerul. Chirurgul Nicolae Constantinescu a identificat chiar familii intregi bolnave de cancer, ale caror locuinte au fost construite pe asemenea locuri geopatogene.
sursa : Ziua

Interviul dl. VASILE RUDAN acordat revistei NEXUS



Domnule Rudan. Sunteti o persoana cunoscuta in Romania, mai ales in randurile celor interesati de domeniul extrasenzorialului. Ne puteti face o scurta prezentare a dumneavoastra si un istoric al activitatilor desfasurate in aceste domenii in tara noastra, precizandu-ne si relatiile pe care le-ati avut cu diverse institutii si persoane importante din perioada comunista (Elena Ceausescu, generalul Ilie Ceausescu, Armata, Securitate, etc.)?

-Pentru inceput, va pot oferi cateva date sumare asupra modului in care am ajuns sa fiu pasionat de fenomenologii de frontiera. Sunt nascut intr-un sat din Bucovina de Nord, Ucraina. Mama mea era ucraineanca si telepat nativ de exceptie. In acea zona colinara cu paduri de fag si mesteacan, mestesugul comunicarii telepatice si localizarea extrasenzoriala a resurselor subterane de apa se transmitea de la o generatie la alta, fara ca aceste abilitati umane ancestrale sa fie considerate paranormale.
-Am invatat de timpuriu ca intre organismul viu si mediul inconjurator exista conexiuni energetice permanente, ca cele doua parti ale intregului – organismul viu si mediul ambiant – se influenteaza reciproc in bine si in rau, indeosebi in functie de intentiile si comportamentul omului. Daca doresti sa-ti fie bine, ma povatuia mama, trebuie sa raspandesti in jurul tau ganduri si energii benefice; daca intentionezi sa faci rau altora, trebuie sa fii constient ca acesta se va intoarce si asupra ta.
- Altfel spus, in universul nostru totul este legat de tot, in mod permanent si indisolubil. Bineinteles ca explica aceste lucruri in cuvinte simple, pe intelesul oricui. Avand un asemenea dascal cu grai simplu si convingator, nu aveam cum sa devin ulterior adeptul frazeologiei din lucrarile unor cercetatori teoreticieni ai domeniului extrasenzorial, cu interminabile trimiteri la bibliografii incerte, cu valoare documentara discutabila. Si aceasta retinere se cam vede si in articolele pe care le scriu pe tema unor fenomenologii situate la limitele cunoasterii.
Ca fapt divers, descendenta mea pe linie paterna pare sa fie de origine persana. Potrivit unui document istoric ce se afla in posesia tatalui meu, reiesea ca eram urmasii unei stravechi caste persane, ce stapanea o zona geografica din sud-vestul Iranului actual, limitrofa Oceanului Indian, denumita Rudan , avand capitala cu acelasi nume. (Mai multe detalii in Wikipedia the free encyclopedia,Rudan County, Hormozgan Province, Iran.)

-Ca fapt exotic, detin rangul de principe al secretului regal, intr-o organizatie initiatica mondiala. Este posibil ca in urma descendentei mentionate sa fi mostenit unele supersimturi active, care in mod normal exista in subconstientul uman actual in stare latenta, dar sunt activabile pe cai extrasenzoriale. Ca atare, eu nu am considerat niciodata ca as detine puteri „paranormale”, fiind vorba despre supersimturi naturale, comparabile cu cele existente la regnul animal.
In privinta celui de-al doilea segment al intrebarii dumneavoastra, este necesara o precizare esentiala. Nu toate informatiile prelevate pe caile cercetarii stiintifice pot face obiectul controlului public, indeosebi cand este vorba de date de interes strategic economic, militar sau de alta natura. Si in cazul unor contracte civile de cercetare se intocmesc acte aditionale intre beneficiar si executant, pentru asigurarea confidentialitatii datelor ce urmeaza a fi obtinute pe parcursul desfasurarii investigatiilor.

-Referitor la activitatea desfasurata in domeniul mentionat de dumneavoastra, putem discuta la modul general, fara sa intram in prea multe detalii. Am participat, initial ca subiect uman iar ulterior ca instructor, la cercetari experimentale facute la cererea si sub controlul M.Ap.N., avand ca obiect comunicatiile telepatice si detectia extrasenzoriala a tintelor strategice subterane. (A se vedea in acest sens si revista NEXUS nr.12/2009, editia romana.)
-Incepand cu anul 1965, cercetarile experimentale la care am luat parte au inclus si unele subdomenii mai sensibile, cum ar fi monitorizarea extrasenzoriala a unor tinte umane civile si militare cu prerogative de decizie si comanda, aflate in diverse zone geografice. In anii urmatori, datorita unor descoperiri facute cercetatori rusi, investigatiile noastre au fost extinse si asupra potentialului extrasenzorial latent al unor copii. In mod semioficial, se urmarea elaborarea unor programe de antrenare a unor copii extrasenzitivi pentru comunicatii telepatice si pentru localizarea vestigiilor arheologice din subsol. Intr-o etapa ulterioara, pregatirea acestora urma sa fie orientata si catre alte domenii de frontiera, inaccesibile investigarii prin mijloacele tehnice actuale. Nu ar fi exclus sa fi existat si o componenta aplicativa militara in cadrul acelor programe, pe care eu nu o cunosteam.

-Din pacate, in urma unei demonstratii experimentale facuta in anii ’70, in timpul careia doi copii telepati reusisera de trei ori consecutiv sa transmita si sa receptioneze mesaje complexe cu aparent incredibila acuratete de 100%, printr-un ordin venit „de sus” pregatirea acestora a fost sistata. Interesanta a fost concluzia ce a dus la acel controversat deznodamant, careia ii daduse glas un tovaras in civil, participant la experimentele mentionate: „Dumneata pregatesti aici viitori spioni, ce vor scotoci cu puterea gandului subsolul patriei si vor vinde secretele noastre geologice unor agenturi straine!” Si astfel s-a pus punct unor initiative ce vizau investigarea si valorificarea fantasticului potential cerebral al copiilor.
-Se stia cu certitudine ca la varsta copilariei, omul detine zeci de milioane de neuroni in plus fata de varsta adulta, neuroni ce se pierd in perioada scolarizarii prin neutilizarea acestora. Iar intre cele cateva zeci de milioane de neuroni activi ce se pierd de-a surda, sunt posibile miliarde de conexiuni ce ar putea imbogati substantial programul „hard disk”-ului cerebral uman. Va dati seama ce zestre genetica formidabila pierde omul, din cauza propriei sale ignorante? Am lucrat cu copii care obtinusera performante exceptionale. Vizualizau mental cavitati subterane si alte neomogenitati ale subsolului, localizau cu precizie vestigii arheologice aflate sub nivelul solului, descriau pana si inciziile de pe fragmente de ceramica aflate in pamant.

-Ramane de neinteles „amnezia” de care dau dovada autorii romani de literatura de specialitate, cand mentioneaza in lucrarile lor ca in prezent, pe plan mondial, performantele atinse in comunicatii telepatice depasesc procentul de 80% acuratete la receptia mesajului, fara sa precizeze faptul notoriu ca este vorba de performante romanesti, realizate anterior celor rusesti si americane.

-La inceputul anilor ’70 am participat, secvential, la un experiment mai putin obisnuit, bazat pe descoperirea de catre Henri Coanda a unei emisii bioenergetice corpusculare omnidirectionale atipice in structura biocampului uman. Era vorba de un experiment comparabil intrucatva cu teleportarea. Henri Coanda sustinea ca omul se poate autopropulsa in spatiu, folosind pentru propulsie propria sa bioenergie. Din motive obiective, experimentul nu a fost finalizat.

-Timp de patru ani am colaborat cu Institutul de studii istorice si social-politice de pe langa C.C. al PCR, ca specialist in verificarea in teren a raportarilor facute de arheologi, in urma sondajelor efectuate in unele situri din tara. Incepand cu anul 1994, am coordonat investigatii multidisciplinare in teren, pentru studii comandate de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, pentru Institutul de Geodinamica al Academiei Romane si pentru unele firme private.

-„Relatia” cu Elena Ceausescu a avut un caracter unilateral. Dansa dadea un ordin prin intermediar, iar eu neavand loc de intors, trebuia sa-l execut. Am indeplinit vreo doua-trei misiuni ordonate de dansa, printre care si scanarea extrasenzoriala a palatului Cotroceni, in vederea localizarii unor posibile focare geopatogene. Dupa detectarea a 4 focare telurice virulente in interiorul palatului, Elena Ceausescu a ordonat sa fie demolata cladirea anexa din partea sudica a platoului Cotroceni, aflata in afara incidentei radiatiilor geopatogene, iar pe locul respectiv a fost construit un nou palat, identic cu vechiul palat Cotroceni, in care isi desfasoara activitatile statale presedintii postdecembristi. Este posibil ca in urma cutremurului din anul 1977 pozitionarea focarelor geopatogene in subsolul platoului Cotroceni sa fie alta, dar asta nu e treaba mea. Potrivit dispozitiei date de Elena Ceausescu, eu urma sa scanez extrasenzorial si unele interioare din perimetrul Casei Poporului, actualul palat al Parlamentului Romaniei. (A se vedea si articolul Focare geopatogene, aparut in revista NEXUS nr. 14/2010, editia romana.)

-Pe generalul Ilie Ceausescu l-am vazut ultima data la inceputul lunii septembrie 1988, la cabinetul sau de la M.Ap.N., cu prilejul stabilirii coordonatelor unui nou experiment extrasenzorial in sudul Dobrogei. Cu acel prilej, generalul mi-a propus sa devin instructorul unei unitati militare ce urma sa fie specializata in metode de lupta psihotronice. Ca atare, a dat ordin sa primesc un apartament de lux cu 4 camere pe bulevardul Victoria Socialismului si sa am acces nelimitat la magazinele cu circuit inchis, destinate protipendadei comuniste. Pana sa ma mut in noua locuinta, situata in blocul-palat A2 de pe bulevardul mentionat, un grup pestrit de „revolutionari” din decembrie ’89 mi-a luat apartamentul, pe motiv ca eu lucrasem sub ordinele generalului Ilie Ceausescu.

-De departe cea mai benefica colaborare, extinsa pe mai multi ani, am avut-o cu generalul de divizie Vasile Dragomir, profesor de geodezie si astronomie, fost sef al Directiei Topografice Militare din cadrul M.Ap.N. Despre noi se spunea ca eram vioara si arcusul. Era un tip extraordinar. Daca observa ceva interesant pe versantul unui munte aflat si la 10 – 12 km departare, de exemplu, porneam imediat la drum si ne cataram cu ghearele si cu dintii, cum s-ar spune, pentru a ajunge la tinta spre a vedea despre ce era vorba. Impreuna cu generalul Dragomir am localizat, prin teledetectie extrasenzoriala, zeci de kilometri de retele antice de alimentare cu apa, ziduri stravechi, diverse cavitati antropice subterane si alte tinte, mai discrete. In urma analizarii eficientei si caracterului operativ al teledetectiei extrasenzoriale, generalul Vasile Dragomir a inclus acest procedeu in randul metodelor de localizare a tintelor strategice militare. Dar m-am luat cu vorba si intuiesc ca mai aveti si alte intrebari de pus.


-Puteti aduce dovezi concrete in acest sens? Desi banuiesc ca este destul de dificil, tinand cont de institutiile implicate si probabil de natura secreta a cercetarilor realizate.

-Sa dovedesc? Cui sa dovedesc si pentru ce? Din informatiile pe care le am, la ora actuala sunt cel mai avansat cercetator din acest domeniu de frontiera de la noi din tara, si pot demonstra oricand acest lucru. Si in cazul in care exista altcineva mai avansat decat mine, as fi de-a dreptul incantat sa il cunosc! De 20 de ani am tot incercat sa sensibilizez factorii de decizie din tara noastra in scopul organizarii unor demonstratii practice, pentru a se vedea la ce nivel ajunsese cercetarea romaneasca in acest domeniu. Credeti ca au acceptat provocarea? Prefera sa se lamenteze la sesiuni de comunicari cu stereotipicul „Pacat ca nu mai are cine sa demonstreze practic aceste lucruri paranormale.” De fata cu mine! Aveti vreo explicatie pentru acest comportament bizar? Iar cu alt prilej, un potentat militar captusit cu titluri universitare mi-a inchis gura cu replica sententioasa „Ceea ce sustineti dumneavoastra, sfideaza legile fizicii. Daca aceste lucruri nu pot fi puse in ecuatii matematice, ele nu pot fi credibile.” Cu alte cuvinte, daca un asteroid se indreapta fatidic spre Terra pe o traiectorie ce nu poate fi transpusa in formule matematice, putem vegeta linistiti. Acel asteroid nu poate exista!


-Ce s-a intamplat cu ceilalti membri ai grupului din care ati facut parte?

-Din cate stiu, vreo doi-trei au parasit tara in timpul evenimentelor din decembrie ’89 si s-au stabilit pe alte continente. Ceilalti nu mai raspund la apel. Poate au emigrat si ei spre alte meleaguri, mai primitoare. E regretabil ca in urma acelor evenimente s-a dizolvat grupul nostru de cercetari experimentale extrasenzoriale. Am pus mult suflet in pregatirea lor.


-Ce s-a intamplat dupa revolutia din decembrie ’89 in acest domeniu?
-Deoarece din informatiile pe care le avem, se pare ca diverse institutii ale statului si-au pierdut brusc interesul fata de astfel de activitati, ceea ce este destul de ciudat.
Nu cred ca poate fi vorba de pierderea interesului fata de astfel de activitati. Omul – si aici ma refer la adevaratul homo sapiens sapiens, nu la vreun macac oarecare – prin natura sa e o fiinta curioasa, avida de cunoastere. Ceea ce se intampla in tara noastra in cest domeniu de frontiera defineste o realitate distructiva, sinucigasa. De ce sa ne obosim sa punem neuronii la lucru, cand putem foarte bine sa ne umplem burtile cu de toate, sa ragaim satisfacuti si sa asteptam sa vina altii sa ne hotarasca soarta? Potrivit opticii strambe a guvernantilor nostri, e bun doar ceea ce vine din afara granitelor tarii. La inceputul anilor ’90, cand am propus reluarea cercetarilor romanesti in domeniul extrasenzorialului, „factorul” de decizie caruia ma adresasem se scarpinase efectiv in turul pantalonilor si replicase: „Daca americanii, rusii, chinezii si altii, cu banii si institutele lor de cercetare nu au reusit mare lucru in acest domeniu, o sa reusim noi, cu saracia noastra?” Naste intrebarea, de unde „stia” seful postrevolutionar ca americanii, rusii, etc., nu reusisera mare lucru in acest domeniu? Ca informatiile de acest gen sunt strict secrete, nu se vand precum castravetii la tarabele din piata Matache Macelaru. Se vede treaba ca alesii nostri, aflati la conducerea unor institutii ale statului, sunt intr-o asemenea masura subjugati de mirajul banului, incat au uitat ca pentru a realiza un lucru deosebit este necesar si un dram de minte, nu numai resurse financiare.


-Prin faptul ca prezentati astfel de informatii publicului larg, nu va supuneti unui anumit risc?

-Presupun ca, daca am supravietuit in urma a doua tentative de exterminare fizica in decembrie’89, nu ar trebui sa-mi fac prea multe griji in acest sens. Pana la urma, cineva trebuie sa faca publice aceste lucruri. Ca o voi face eu sau altcineva, nu are prea multa importanta. Am deja 75 de ani si ma imboldeste curiozitatea sa aflu si ce e dincolo de universul nostru vizibil. La sorocul potrivit, imi voi continua calatoria in eternitate. Cred ca a sosit timpul ca oamenii sa afle adevarul despre energiile extrasenzoriale latente aflate in subconstientul lor, energii ce pot fi activate si puse la treaba in propriul folos. Astfel se vor termina poate si cacealmalele cu „paranormalii” (in fapt psihopati, sarlatani) ce sunt dirijati sistematic de institutii oculte sa apara la televiziuni, cu scopul mentinerii nivelului de informare a populatiei la cote comparabile cu cele din evul mediu.


-Ne puteti vorbi de cursul de protectie extrasenzoriala si autoaparare a populatiei pe care il veti sustine in curand?

-Desigur, pot oferi cateva date orientative in acest sens. Cursul este structurat pe trei nivele, fiind axat pe insusirea cunostintelor reale in unele domenii de frontiera de interes public, pe activarea unor supersimturi aflate in stare latenta in subconstientul omului, pe demonstratii si aplicatii practice, pe antrenamente individuale la care vor lua parte cursantii si pe completarea cunostintelor de specialitate cu informatii asupra unor fenomene de frontiera inaccesibile publicului larg, dupa cum urmeaza:

Nivelul 1. Normal si paranormal – doua fatete ale aceluiasi fenomen. Supersimturi in lumea animala. Omul – rezultat al creatiei divine, sau produs al evolutiei speciilor? Supersimturile ancestrale latente ale omului. Activarea pe cai telepatice a supersimturilor latente ale omului. (Demonstratii practice.) Creierul uman – poarta de acces catre palierul superior al existentei noastre. Comunicatiile telepatice. Biodetectia si teledetectia extrasenzoriala in timp real. (Demonstratii practice.) Biodetectia frontala. Biodetectia omnidirectionala, prin baleiaj extrasenzorial. (Demonstratii practice.) Factorii interni si externi organismului uman, susceptibili de a induce erori in localizarea tintelor subterane. Influenta magnetosferei solare si a altor factori cosmici asupra preciziei comunicatiilor telepatice si localizarii tintelor terestre. Intervale de timp optim pentru localizarea tintelor subterane. (Exercitii practice efectuate de catre cursanti.) Informarea cursantilor asupra unor aspecte confidentiale din practica teledetectiei extrasenzoriale.

Nota: Dupa insusirea primului modul, absolventii vor avea activat in mod corect supersimtul teledetectiei extrasenzoriale si vor detine cunostintele teoretice si practice necesare scanarii subsolului si localizarii precise (precizie de localizare plus/minus 10 mm) a cavitatilor subterane si a altor neomogenitati ale subsolului, a vestigiilor arheologice si a altor repere de interes civil.

Nivelul 2. Structura energetica externa a organismelor vii. Biocampul uman – intre mit si realitate. Aure electrografice marginale. Confuzia biocampului cu aura Kirlian. Aplicatiile practice ale efectului Rudan– un bioidicator extern al functiilor fiziologice vitale. (Demonstratii practice si verificari prin analize de laborator.) Controlul extrasenzorial operativ, de la distanta, a nivelului functional al inimii, in vederea prevenirii unor accidente cardiace. (Demonstratii practice.) Efectul Rudan la organisme vegetale. (Demonstratii practice.) Focare geopatogene, inamicul invizibil al sanatatii noastre. Detectia, localizarea si monitorizarea extrasenzoriala a focarelor geopatogene din locuinte, institutii publice, terenuri construibile, etc. (Demonstratii practice.) Determinarea intensitatii focarelor geopatogene, prin intermediul organismelor vii. (Demonstratii practice.) Detectia extrasenzoriala a unor fenomene precursoare seismelor. (Demonstratii practice.) Informarea cursantilor asupra unor aspecte confidentiale din practica teledetectiei extrasenzoriale.

Nota: Dupa insusirea corecta a modulului 2, absolventii vor fi in masura sa determine operativ nivelul general de sanatate al subiectilor umani si sa detecteze disfunctii cardiace aflate si in stadii incipiente sau latente, dificil de pus in evidenta prin intermediul analizelor clinice uzuale. Totodata, vor detine abilitatile extrasenzoriale si cunostintele necesare determinarii nivelului de sanatate al arborilor, inainte de aparitia modificarilor fizice ireversibile. Vor fi in masura sa detecteze extrasenzorial si sa monitorizeze evolutia focarelor geopatogene din propria locuinta, din institutii publice, etc. Vor detine cunostintele teoretice si practice necesare detectarii unor fenomene precursoare seismelor.

Nivelul 3. Aplicatiile civile si militare ale telepatiei si teledetectiei extrasenzoriale. Supersimturile umane pe campul de lupta mental. Monitorizarea prin teledetectie extrasenzoriala a unor tinte umane aflate in teatre de operatiuni militare. (Demonstratii practice.) Determinarea de la distanta a nivelului de stres a unor tinte umane, cu prerogative de decizie si comanda. (Demonstratii practice.) Detectia si localizarea zacamintelor petrolifere in anticlinal. (Demonstratii practice in teren.)

Nota: Nivelul 3 este destinat unui numar restrans de cursanti, ce vor fi selectati din randul absolventilor nivelului 2. Ulterior, absolventii nivelului 3 vor fi indrumati catre sectoarele cercetarii unor fenomenologii de frontiera.
Toti cursantii vor primi gratuit instrumentele tehnice de reactie utilizate in teledetectia extrasenzoriala si manualul aplicativ cu indicatiile necesare practicarii corecte a teledetectiei extrasenzoriale.
In plus, absolventii modulelor 1, 2 si 3 vor avea posibilitatea sa participe la o preselectie pentru concursul de abilitati extrasenzorile dotat cu premiul de 1 milion de dolari oferit de JAMES RANDI EDUCATIONAL FOUNDATION din SUA.


-Exista deja in intreaga lume zeci de cursuri de „remote viewing” („vedere la distanta”). Sa inteleg ca acest curs va fi ceva asemanator?

-Nu. In acele cursuri de « remote viewing » este vorba de insusirea unor notiuni speculative asupra osaturii fenomenului mentionat, predate in general sub forma unor protocoale, cu scopul informarii cursantilor asupra posibilitatii vederii la distanta. Este vorba de simple speculatii teoretice, nimic mai mult. Ati intalnit vreun absolvent al cursurilor de remote viewing, care sa fi deprins in mod real abilitatea vederii la distanta? Presupun ca nu includeti in aceasta categorie „clarvazatoarele” cu mintea pusa pe bigudiuri, ce apar frecvent la posturile noastre de televiziune!
Cursul nostru este orientat, in principal, pe activarea pe cai extrasenzoriale a unor supersimturi ancestrale ale omului, existente in stare latenta in subconstientul sau, supersimturi ce pot fi folosite la modul aplicativ indeosebi in comunicatii telepatice, teledetectie extrasenzoriala si in alte cateva indeletniciri de acest gen. Degeaba ar incerca cineva sa deprinda metodologia vederii la distanta, daca supersimtul sau latent susceptibil de a fi implicat in acest act, nu este activat si antrenat corespunzator. Cursul de remote viewing e la fel de folositor ca o metodologie pentru vioara, pe care ar incerca sa o aplice un surd.


-Ce v-a determinat sa incepeti sa predati un astfel de curs?

-Din punctul meu de vedere, nu intentionam sa ma implic in asa ceva. In ultimii doi ani am primit atentionari in acest sens de la o institutie autohtona si din partea unei organizatii internationale. Dumneavoastra insa, v-ati tinut de capul meu sa fac publice o suma de date cu caracter confidential privind protectia si autoprotectia extrasenzoriala a populatiei, fata de posibile agresiuni neconventionale indreptate asupra maselor umane. Ati propus totodata si sa identificam cativa cursanti mai dotati din punct de vedere extrasenzorial, care sa formeze nucleul unui nou grup care sa duca mai departe cercetarile romanesti intrerupte in urma evenimentelor din decembrie ’89. Am fost de acord cu propunerea dumneavoastra, mai ales ca se stie sigur ca in viitorul apropiat vor avea loc evenimente geologice, cosmice si de alta natura, ce vor pune in cumpana existenta omenirii ca specie; iar autoprotectia extrasenzoriala poate deveni la un moment dat unica noastra sansa de supravietuire.


-Sunt necesare anumite dotari native pentru a participa la acest curs? O persoana absolut obisnuita, fara nici un fel de „capacitati extrasenzoriale” poate participa?
-Pentru a participa la curs nu sunt necesare capacitati extrasenzoriale, cum le spuneti dumneavoastra. Aceste abilitati subconstiente vor fi activate si antrenate pe parcursul celor trei nivele de instruire. Orice individ dezvoltat in parametri psihofiziologici normali, este apt sa deprinda abilitati extrasenzoriale determinate de activarea supersimturilor sale latente. Sigur ca, asemanator altor activitati umane ce necesita talent si perseverenta, si in acest domeniu de frontiera vor exista in final stratificari profesionale, in sensul ca cei perseverenti vor accede catre varful piramidei valorice, iar ceilalti se vor esalona spre baza acesteia. Dar competitia ca atare este deschisa oricui.


-In prezentarea cursului ati precizat ca detineti 4 recorduri mondiale in comunicatii telepatice. La ce va referiti mai exact, caci dupa cate stiu, nu exista in lume la ora actuala o institutie care sa stabileasca un astfel de „clasament”?

-La inceputul anilor ’60, cand am intrat eu in cursa pentru performante in comunicatii telepatice, recordul mondial era de 37% acuratete a mesajului telepatic receptionat. Bineinteles ca in acest domeniu nu se organizeaza olimpiade sau alte concursuri oficiale, sub control public. Datele asupra performantelor obtinute de telepatii inclusi in atari programe, derulate in diverse tari, sunt culese cu discretie prin canale de informatii inaccesibile publicului larg. Vazand cu cata usurinta comunicau telepatic unii dintre copiii ce luau parte la programul nostru de pregatire, am renuntat la exercitii cu celebrele figuri Zener si am investigat alte cai de accesare a subconstientului uman. In loc sa umblu pe drumuri batatorite, incercand sa apropii prin antrenamente psihice istovitoare frecventele de lucru ale telepatilor emitator si receptor, am recurs la cautarea candidatilor susceptibili de a comunica pe frecvente apropiate nativ. Asa am ajuns sa stabilesc acele recorduri. Ca ulterior performantele mele au fost reeditate si depasite de telepatii triati si instruiti de mine, e un lucru ce nu poate fi tagaduit.


-Ce inseamna de fapt „Efectul Rudan ”? Deoarece din cele mai vechi timpuri oamenii mai dotati din punct de vedere extrasenzorial au fost capabili sa indice starea de sanatate a unui om, prin astfel de mijloace. Sa inteleg ca dumneavoastra ati definit mai clar aceasta capacitate, sau este vorba despre altceva?

-Este vorba despre altceva. Efectul Rudan, descoperit pe cale experimentala in anul 1965 in biocampul organismelor vii, este un bioindicator extern al functiilor fiziologice vitale, detectabil fara a se veni in contact cu subiectul uman. Pe baza acestei descoperiri, am elaborat la vremea respectiva si o metoda operativa de testare a nivelului functional al miocardului, prin intermediul careia pot fi puse in evidenta - in maximum 2 minute - si disfunctii cardiace aflate in stadii incipiente sau latente, dificil de depistat prin intermediul analizelor clinice uzuale. Voi demonstra cursantilor cum se fac aceste determinari.
Efectul Rudan poate avea numeroase aplicatii civile in domeniile sanatatii, aviatiei, astronauticii, sportului de performanta, etc. Aceasta radiatie nu are nici o legatura cu desenele sau cu „fotografiile” aurelelor umane speculative pe care le vedem in unele lucrari de specialitate, sau cu aura Kirlian. (Mai multe detalii vor fi publicate in revista NEXUS nr.15/2010, editia romana.)


-Sa inteleg ca cineva care va absolvi toate nivelele acestui curs, va dobandi in final anumite capacitati „paranormale”?

-Se poate spune si asa. Cu siguranta ca daca va exersa in mod serios, va dobandi abilitati extrasenzoriale fascinante, ce ii vor permite sa acceseze si alte niveluri de organizare a materiei, decat cele cunoscute omului obisnuit. In privinta termenilor normal si paranormal, cursantii se vor lamuri cum sta treaba chiar din prima zi de predare a cursului nostru.

Interviu realizat de Cristian Patrut (unul dintre editorii revistei Nexus.